15 copii au rămas fără mamă în urma accidentului din Ialomița/ Sătenii își plâng morții

Sătenii din Munteni Buzău au împodobit cu flori intrarea în localitate și asteaptă să sosească convoaiele funerare cu trupurile neînsuflețite ale celor 9 victime ale accidentului rutier de sâmbătă dimineața, când un tir care ar  fi intrat pe contrasens a izbit un microbuz. Potrivit unui tabel realizat de Consiliul Local din Munteni Buzău, din cele 8 femei, șapte aveau copii. În total, 15 copii au rămas fără mamă în urma accidentului.

Prima victimă a ajuns deja. Este vorba de corpul neînsufletit al Vioricai Moise, o femeie văduvă de 50 de ani cu 2 copii plecati în Anglia. Ea va fi înmormantată mâine.

Celelalte 8 victime vor fi înmormântate marți, cand se va organiza o slujbă comună de pomenire la biserica din localitate, a declarat primarul Florin Stan.

Oamenii depun flori și lumânări si la monumentul din centrul satului. Sătenii spun că victimele au fost nevoite să facă naveta zilnic câte 90 de kilometri până la București, cu noaptea în cap, ca să câstige o pâine pentru copii din cauza faptului ca în zona nu sunt locuri de muncă.

“Uite ce au pățit săracii oameni pentru că au plecat să câștige o pâine pentru familie”, spune o femeie în haine de doliu.

Victimele, un bărbat, șoferul microbuzului si 8 femei, faceau naveta zilnic la Bucuresti. Femeile lucrau la un lant de supermarketuri si castigau salariul minim pe economie.

Poliția verifică acum toate variantele privind cauza faptului ca șoferul tirului a pătruns pe contrasens: a adormit la volan, i s-a făcut rău sau a fost carosabilul umed.

Ancheta accidentului este coordonată de procurorii Parchetului Judecătoriei Urziceni, care au ridicat documente de la firmele de transport proprietare ale tirului si microbuzului implicate în accident.

În zilele următoare, polițiștii vor face măsurători și expertize. Acum, se verifică tahograful autotrenului și se analizează imaginile de pe camerele de supraveghere de pe traseu.

 

 

 

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *