”Că este mai bine să-i lăsăm pe acești oameni să moară decât să-i ajutăm.”

În București, un bine-cunoscut traficant de droguri a reușit să realizeze ceva ce nu au reușit nici politicienii și nici organizațiile de întrajutorare.

A construit un adăpost pentru sufletele uitate din oraș. Subteran.

Dar a fost arestat. Și, acum, acei sărmani oameni bântuie de colo-colo ca niște suflete pierdute.

Gruia alberto de la news24agd  a trăit cu aceștia pe străzi.

Sunt cei uitați. Sunt orfanii. Fac parte din mai multe generații de copii de la orfelinate și oameni dependenți, cărora nu li s-a arătat dragoste la suprafață. Din acest motiv, au început să se îndrepte către un regat subteran numai al lor. Acum, liderul lor nu mai este și violența a preluat controlul.

 Femeia blondă cu tocuri și părul prins în coadă care își parchează BMW-ul de un milion de dolari este vizibilă. Bărbatul care cumpără un buchet de garoafe roșii de la florăria din colț este vizibil. Gulerele albe care coboară grăbite din tren îndreptându-se spre casă de la serviciu sunt vizibile.

Dar băiatul căruia îi vom spune Liviu nu este vizibil. El stă în curtea din spate a sufletelor uitate. Un spațiu concret, înconjurat de pereți înalți, din piatră.

Lângă el se află o pungă cu fecale și o seringă cu mefedronă, despre care se spune că ar fi „legală” – un drog ieftin și prost din China care te azvârle în altă lume. Și nu știi dacă va fi o lume de vis sau una de coșmar până nu ajungi acolo.

Întregul său corp uscat, de adolescent, pare mort.

Dar nu contează pentru Liviu. Deja trăiește un coșmar.

– Viața e urâtă, spune el, cu o voce care seamănă cu o șoaptă de dincolo de mormânt.

Întregul său corp uscat, de adolescent, pare mort. Sinistrele sale haine negre atârnă pe conturul scheletic al corpului, ca și cum ar fi murit cu mult timp în urmă, dar a fost forțat să umble doar pentru că inima încă îi pulsează.

Poate că sufletul lui Liviu a murit când era tânăr, când i-au fost îngropați părinții. Poate că i-a murit când a fost încuiat într-un orfelinat, unde a fost bătut. Sau poate că a murit când a fost abuzat sexual. La vârsta de 12 ani.

– Era român, m-a abuzat în Piața Rahova, spune el, uitându-se în jos, la ciment, cu ochii săi morți.

 

Romeo pășește furibund prin curtea din spatele casei, când Liviu începe să-și spună povestea. Este adus de spate, iar cu unul dintre picioare se luptă să țină pasul. Privirea sa dură te pătrunde din două scobituri adânci de pe fața brăzdată de intemperii.

O fată de etnie romă, cu șapca trasă peste părul scurt, nu dă doi bani pe intimitate.

Este ca și cum ceva se declanșează în el atunci când aude despre suferința copiilor. Tot ce vrea este să se drogheze. Cu marijuana, mefedronă, heroină, cocaină – absolut orice. De obicei, se droghează cu aurolac, o vopsea argintie, metalică, pe care o inhalezi și care amorțește tot ce vrei să amorțească. Foamea. Epuizarea. Frigul. Singurătatea. Anxietatea.

Ștefan, 16, a văzut cum mama lui a fost omorâtă când el avea 10 ani. Tatăl lui este mort. El caută alinare în droguri care-i atenuează simțămintele de singurătate și tristețe.

Pereții interiori ai curții din spate mai au câteva urme de tencuială pe ei, încercând să umple goliciunea lăuntrică cu ceva. Un bărbat mic, cu obrajii trași și o barbă dezordonată și-a pus o bucată de carton în față. Se agață de acea șubredă urmă de intimitate cu picioarele, își dă pantalonii jos și își înfige un ac în zona inghinală.

O fată de etnie romă, cu șapca trasă peste părul scurt, nu dă doi bani pe intimitate. Caută cu ardoare o venă pe o zonă inflamată de pe piciorul ei. Părinții săi sunt cerșetori și au trimis-o și pe ea la cerșit. Ura acest lucru, a fugit și a ajuns aici.

Tot ce aveau nevoie oamenii care nu au primit dragoste la suprafață era adus în subterană.

Lângă ea, se vede o gaură în perete. Pare a fi făcută cu un baros.

Prin gaură, se întrezărește un pasaj care miroase a mucegai și prin care se poate vedea o siluetă semidezbrăcată, stârcită, ca un animal sălbatic, cu o seringă în gură. Aceasta este intrarea în lumea sufletelor uitate.

– Când Bruce Lee era aici, locul arăta bine. Acum e haos. Rahat și mizerie peste tot, se plânge Romeo, lovind cu piciorul altă sticlă goală.

Dincolo de gaură, se află douăzeci de camere mici și șaizeci de paturi. Sunt doi kilometri de canale subterane, cu mai multe paturi și o bucătărie.

Cei uitați ar fi putut să-și construiască o ușă către lumea lor, dar, în schimb, au făcut o gaură. Dacă ți-ai petrecut cea mai mare parte a vieții în canale, te simți mai confortabil cu o gaură decât cu o ușă.

Romeo sare pe marginea unui rezervor albastru de apă în spatele curții din spate. În trecut, era umplut cu apă și era folosit pe post de piscină. Acum e plin de gunoi și de seringi folosite.

Arhitectul, traficantul de droguri Bruce Lee, a crescut într-unul dintre cele mai bine-cunoscute orfelinate din România din epoca comunistă. Când regimul Ceaușescu a fost răsturnat, în 1989, Bruce Lee s-a urcat într-un tren către București și a coborât la Gara de Nord.

Roxana nu caută siguranță. Ce rost are să cauți siguranță, dacă nu vrei decât să mori? De când a aflat că are HIV, nu mai vrea să trăiască. Astăzi a fost bătută a doua oară într-o săptămână. Fotograf: Christoffer Hjalmarsson

Aici și-a creat regatul subteran. A strâns laolaltă alți copii orfani și a tras curent electric în canale, aducând și casetofoane, lumini de discotecă, droguri și o haită de câini. Mai târziu, chiar și televizoare cu plasmă și internet.

Tot ce aveau nevoie oamenii care nu au primit dragoste la suprafață era adus în subterană. A decorat locul cu artă pe care o găsea la gropile de gunoi, a vopsit pereții roz, și-a vopsit părul cu aurolac și se îmbrăca în piele, medalii și lanțuri.

I se spunea Bruce Lee pentru că era bun la bătaie, dar oamenii săi din subterană îi spuneau „tată”.

Pe picior, și-a tatuat cuvintele „Am trăit în canale de când eram copil. Sunt Terminatorul. Sunt singurul care a reușit să facă ceva pentru cei fără adăpost. Transform întunericul în lumină.”

 

Bruce Lee a fost Regele Canalelor un sfert de secol. Acum el și cei mai apropiați oameni ai săi au fost arestați pentru trafic de droguri și pentru crimă organizată. A fost un raid polițienesc la sfârșitul lunii iulie și toate sufletele pe care le-au găsit acolo au fost scoase din canale și evacuate.

90% dintre oamenii care locuiesc în canale au HIV.

Unii spun că Bruce Lee a fost arestat pentru că o echipă internațională de televiziune a filmat aici, făcând de râs Bucureștiul.

De la comunism încoace, România s-a priceput să facă lucrurile să pară bine – la suprafață. Când nu era mâncare în magazine, se făcea paradă cu mâncare falsă.

Astăzi spun că există adăposturi pentru persoanele fără adăpost. Ceea ce nu spun este că persoanele în stare de ebrietate sau cu HIV nu sunt primite. 90% dintre oamenii care locuiesc în canale au HIV.

Spun că sunt orfelinate pentru orfani. Ceea ce nu spun este că acei copii, care se află în aceste instituții încuiate, sunt îndopați cu pastile, bătuți și se abuzează sexual unii pe alții.

Liviu se ridică cu greu pe picioarele slăbite și deschide poarta metalică neagră care se află la ieșirea din curtea din spate. Este camuflată cu plastic albastru și portocaliu, pentru a se asigura că nu o vede nimeni. Dincolo de aceasta se află lumea vizibilă, unde viața își urmează cursul normal. Este o lume din care nu va face parte niciodată. Începe să se întunece.

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *