Ce este moartea cerebrală şi ce se întâmplă în timpul recoltării organelor. „Donatorul devine rece. De multe ori este necesară încălzirea lui“ Citeste mai mult: adev.ro/pbc707

Tot mai mulţi români acceptă ca rudele lor aflate în moarte cerebrală să doneze anumite organe. „Adevărul“ a stat de vorbă cu un medic specialist în domeniu, pentru a afla răspunsurile la mai multe întrebări legate de ce se întâmplă cu organismul uman în timpul transplantului.
Moartea cerebrală este un proces ireversibil datorită absenţei circulaţiei cerebrale, urmată de procese ireversibile de necrozare a neuronilor. Mult timp, “moartea” a fost considerată oprirea permanentă a inimii şi respiraţiei. Mai târziu, când anestezistul Bjorn Ibsen a inventat respiraţia artificială, în 1950, respiraţia şi bătăile inimii au putut fi menţinute şi în comele profunde. Creierul este organizat astfel încât funcţiile reflexe -respiraţia, echilibrul, mersul- sunt ţinute sub control de straturile mai profunde ale creierului, iar funcţiile conştiente -vorbirea, gândurile, imaginaţia- de către straturile superioare ale acestuia. În toate cazurile, după ce s-a pus diagnosticul de moarte cerebrală, tratamentul şi terapia artificială pentru menţinerea bătăilor cordului nu au sens sau etică decât în cazul în care decedatul devine donator de organe. Cine pune diagnosticul? Diagnosticul  de  moarte cerebrală implică absenţa completă a funcţiilor cerebrale. Pentru a se pune acest diagnostic trebuie urmărite mai multe aspecte. Medicul orădean Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant din Bihor, ne spune care sunt aceste aspecte şi care sunt paşii ce trebuie urmaţi.

“Diagnosticul de moarte cerebrală se face de o echipă medicală complet independentă de medicul curant, de coordonatorul de transplant sau de echipa de prelevare. Legislaţia din România permite stabilirea acestui diagnostic de către medicul primar neurochirurg, neurolog sau anestezist. Examinarea clinică pentru evidenţierea reflexelor de trunchi cerebral şi paraclinică EEG este obigatorie şi se face la un interval de minimum 6 ore pentru adult şi 12 ore pentru copil. Accidentele vasculare cerebrale hemoragice, anevrisme de artere cerebrala rupte, accidentele vasculare ischemice, traumatismele cranio-cerebrale din accidente rutiere sunt cele mai dese cauze care duc la instalarea morţii cerebrale”, spune dr. Carmen Pantiş. Identificarea cauzei morţii cerebrale este deosebit de importantă. Diagnosticul nu se face la acei pacienţi a căror stare de comă este de origine necunoscută. “Este foarte important să se excludă situaţii care ar putea simula moartea cerebrală, cum ar fi hipotermia datorită unor factori fizici externi (să nu uităm că moartea cerebrală este frecvent asociată cu hipotermia spontană)”, afirmă dr. Pantiş. Fiecare secundă contează În momentul instalării tabloului clinic de moarte cerebrală, pacienţii nu pot fi găsiţi decât în secţiile de terapie intensivă, pe ventilaţie mecanică. Fiecare oră care trece de la instalarea morţii cerebrale duce la compromiterea ireversibilă a organelor care ar putea fi prelevate pentru a salva viaţa celor aflaţi pe listele de aşteptare pentru transplant. Grija faţă de donator, pacient la care îi bate inima doar datorită soluţiilor şi medicamentelor administrate şi datorită oxigenului administrat artificial prin aparatul de ventilaţie mecanică, trebuie să fie maximă. În orice moment, inima acestuia se poate opri printr-o tulburare de ritm sau prin dezechilibrele hidroelectrolitice şi acidobazice grave care se pot instala la un donator cadavru care nu mai are creierul funcţional. “Donatorul devine rece, 32 grade, de multe ori este necesară încălzirea lui, are tensiuni arteriale foarte mici care trebuie menţinute în valori fiziologice prin administrare de medicaţie cu catecolamine pe injectomat, are diabet insipid, deci nu se mai face procesul de reabsorbţie a apei la nivelul glomeruli renali şi urina poate ajunge la 10-16 l pe 24 ore şi o multitudine de dezechilibre ale ionilor din organism care duc clar, în timp extrem de scurt, la compromiterea ireaversibilă a ficatului, cordului, pancreasului sau a rinichiulu”, susţine coordonatoarea programului de transplant din Bihor. Examinarea clinică şi paraclinică a pacientului, posibil donator, este una complexă. Se fac obligatoriu două examinări EEG (acestea confirmă absenţa activităţii corticale ) la un interval de minimum 6 ore adult,12 ore copil. Un angio CT, arteriografia vaselor cerebrale sunt examinări care pot înlocui examinarea EEG, acestea sunt explorări de imagistică care evidenţiază absenţa circulaţiei cerbrale în cerebel, trunchi cerebral şi emisferele cerebrale. Două teste apnee (pacientul nu-şi reia respiraţia spontan timp de 10 minute) care confirmă moartea trunchiului cerebral. După ce este confirmată moartea cerebrală, medicul curant al pacientului are obligaţia să informeze familia că ruda lor este decedată pentru că în legislaţia din România se confimă că moartea cerebrală este moarte. După ce familia este informată, în cazul în care potenţialul donator este eligibil, coordonatorul de transplant are obligaţia să discute cu familia. “Se poate discuta cu soţ, soţie, fiu, fiică, soră, frate până la rude de gradul IV pentru a obţine acordul pentru donare. Se pot dona cord până la 50 ani, ficat până la 80 ani, pancreas până la 50 de ani, rinichi până la 70 ani. Dintre ţesuturi, se pot dona corneea, piele, tendone şi ţesuturi osoase. Aici fiecare familie decide cum consideră că este mai bine”, spune dr. Carmen Pantiş. “Moartea cerebrală este egală cu moartea” Imediat după semnarea acordului se poate face prelevarea de organe, operaţie care se face în condiţii de asepsie, antisepsie şi sterilitate perfectă, anestezie generală şi condiţii de maximă securitate biologică. “Nu există nici o şansă ca o persoană în stare de moarte cerebrală să îşi revină, iar cine are cunoştinţe minime medicale ştie că dacă neuronii (celula care e cea mai sensibilă la lipsa de oxigen) rămân 3 minute fără oxigen încep procesele ireversibile de necroză şi moarte cerebrală. În esenţă, moartea creierului se datorează lipsei circulaţiei cerebrale, deci lipsei transportului de oxigem în celulă. Moartea cerebrală este moartea creierului şi este moartea ireversibilă”, spune dr. Carmen Pantiş. Pavel Chirilă, directorul Centrului Medical Naturalia, şi profesor de Bioetică creştină, afirmă că “în momentul în care se recoltează organele unui bolnav declarat în moarte cebrală, când chirurgul înfige bisturiul, bolnavului îi apar lacrimi spontane în ochi (…) Plânge în momentul în care i se recoltează, de regulă, cele cinci organe după care aleargă instituţia transplantologică”. Medicii nu sunt de acord cu această variantă şi aduc argumente care contrazic toate cele spune de Chirilă. “Recoltarea de organe este o operaţie care se face în anestezie generală, în săli de operaţie care sunt performante cu aparate de anestezie şi în condiţii de maximă sterilitate. În Oradea s-au  făcut peste 130 de intervenţii în ultimii 8 ani şi cred că nu ar fi fost un secret dacă ar fi apărut vreun incident ca şi cel descris de dr. Chirilă. La toţi pacienţii în moarte cerebrală este obligatorie acoperirea pleoapelor cu tifon umed cu ser fiziologic pentru a preîntâmpina fenomenele de uscare a corneei. Este esenţial ca în momentul în care se prelevează corneea aceasta să nu fie uscată, şi tocmai pentru că nefiind lacrimi aceasta are tendinţa de a se usca, astfel că este nevoie de aceste comprese umede. Nimeni nu aleargă după nimic, este o mare eroare de exprimare. Există un consens în toate ţările din Europa şi în foarte multe alte continente în ceea ce priveşte definiţia morţii cerebrale, şi de asemenea este unanim recunoscut: moartea cerebrală este egală cu moartea”, punctează medicul orădean.

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *