IMAGINI / LUMEA a treia în inima Constanţei

Zona din spatele blocurilor de pe prelungirea străzii Delavrancea este ferită de ochii multor constănţeni, dar şi ai autorităţilor. Însă cei care stau în apartamentele de acolo văd zilnic o imagine dezgustătoare, dar şi tristă în acelaşi timp. Gunoaie, cadavre de animale, resturi de materiale de construcţii, căruţe, cai, bordeie, copii golaşi şi desculţi. Aceasta este priveliştea pe care o „admiră” zilnic. Dincolo de terenul unde se află toate aceste nenorociri se văd multe vile arătoase. Am ajuns în ghetoul din cartierul Baba Novac nou, la orele prânzului. Primii care au dat semnalul sosirii noastre au fost câţiva câini fioroşi. S-au potolit însă repede şi ne-au lăsat să ne uităm mai bine împrejur. Fiecare s-a dus spre coliba lui, ca şi cum ne-ar fi arătat unde-i este locul. Doar unul singur, mai mic, a rămas să „ciugulească” din cadavrul unui alt câine. Imediat s-au arătat şi primii locatari ai bordeielor. Nişte ţânci, ciufuliţi, zgribuliţi şi murdari. Nu au părut speriaţi de prezenţa noastră şi ne-au dus la „căsuţa” lor: o colibă mică, din cartoane puse în toate direcţiile, cu un singur geam îngust. Imediat uşa s-a deschis şi au mai ieşit încă vreo trei copii.

Niciunul nu avea nici măcar şosete în picioare, d-apoi ghetuţe ori cizmuliţe. O fetiţă avea în loc de fustiţă un batic vechi şi rupt, fiind pe jumătate goală. Murdari la nas, dar cu obrajii roşii se uitau curioşi la noi. Mama lor îl ţinea în braţe pe cel mai mic. Aşa am aflat că acolo locuiesc cinci copii mici. Nu au nici apă, nici curent, doar o sobă de cărămizi la care fac focul. Acolo au petrecut toată iarna, chiar şi pe gerurile acelea crunte de la începutul lunii februarie. Desculţi pe pământul îngheţat „Soţul este plecat să adune fier vechi. Îl vinde şi apoi cumpără de mâncare. El este din Constanţa, eu sunt din Ciorcârlia. Aici stăm de şase ani. Mai avem un copil la spital.

Este mic, s-a născut cu numai două kilograme şi ceva şi l-au oprit în spital, să mai crească. Acum trebuie să mă duc să îl iau acasă”, ne spune Aişe, mama copiilor. Nu pare deranjată de frigul de afară, dar când îi vede pe copii stând desculţi pe pământul îngheţat îi goneşte în bordei. Se scuză şi spune că nu mai au încălţări, că li s-au rupt. Niciunul nu merge la grădiniţă sau la şcoală, chiar dacă au certificate de naştere. „Am auzit că o să ne dea Mazăre case, că o să facă un cartier, dar până acum nu a venit nimeni să ne spună. O fi o păcăleală, cine ştie! A fost tare greu iarna asta, dar nu am vrut să plecăm de aici. Că ne era teamă să nu ne ia copiii”, ne mai povesteşte femeia. „Credeţi că ei sunt mai fericiţi?” Alături de ea, la câţiva metri, într-un alt bordei, stă o altă familie, tot cu copii. Şi ei stau tot de şase ani acolo, dar s-au săturat. Ar pleca, dar nu au unde să se ducă. „Nu se găseşte de muncă şi de unde să plătim chiria la o cameră? Nu vrem mult, doar acolo, un acoperiş deasupra capului şi să avem apă şi curent. Stăm cu lumânarea seara, e tare greu!”, exclamă oftând cealaltă femeie. Se uită la vilele din spatele lor, dar nu cu răutate sau cu invidie: „Ei n-au grijă, dar credeţi că sunt mai fericiţi?”. Nu ştim cât de fericiţi sunt proprietarii căsoaielor din cartierul de vile, dar sigur nu sunt prea fericiţi de vecinii lor cei de la blocurile din imediata vecinătate a bordeielor. „Aşa ei sunt destul de paşnici, dar este atâta mizerie aici că ţi-e şi silă să te uiţi pe geam”, ne zice un bărbat din prima scară, în timp ce un ţigan îi ia punga cu gunoi, să o arunce la tomberon, în schimbul unei monede de 50 de bani. „Ne-am obişnuit cu ei aici. O să ne plictisim fără ei când o să-i mute!”, mai spune omul râzând şi pleacă în treaba lui.

 

0saves
If you enjoyed this post, please consider leaving a comment or subscribing to the RSS feed to have future articles delivered to your feed reader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *